Antrenorul echipei Concordia Chiajna, Dan Alexa, a declarat duminică, la finalul partidei terminate la egalitate, scor 1-1 (1-0), în deplasare, în fața formației FC Botoșani, că este mulțumit de atitudinea arătată de către jucătorii săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Laurențiu Buș (71′) a înscris pentru botoșăneni, iar Ovidiu Herea (19′ – penalty) a marcat pentru ilfoveni, în cadrul etapei a 22-a din Liga 1.
„Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor mei în fața unei echipe care joacă foarte bine acasă. Este foarte greu pentru orice echipă să ia puncte la Botoșani și tocmai de aceea este meritul băieților. Sunt nemulțumit că nu am reușit golul doi. Am avut ocazii și la 1-0 și la 1-1. Am întâlnit un adversar care știam că ne va presa, iar șansa noastră era pe contraatac. Pe final, Botoșaniul a presat, a riscat. Noi ne-am mulțumit să ne apărăm bine. Cred că am fi putut scoate mai mult din acest meci dar, până la urmă, cred că este un punct câștigat, un început bun de an. Din cauza ceții, cred că a fost o problemă pentru spectatori și telespectatori, dar de la nivelul solului s-a văzut foarte bine”, a declarat Dan Alexa.
Tehnicianul formației ilfovene a mai precizat că își dorește să depășească Pandurii Târgu Jiu în campionat pentru a nu avea probleme cu retrogradarea: „Mai aștept doi jucători pentru că ne așteaptă meciuri foarte grele. Noi trebuie să trecem peste Pandurii în clasament pentru a nu fi o luptă în trei cu Timișoara. Mai este și Târgu Mureș, dar nu știu câte șanse mai are această echipă.”
În urma acestui rezultat, FC Botoșani se află pe locul 8 în clasament, cu 26 de puncte, iar Concordia Chiajna ocupă poziția a 12-a, cu 18 puncte.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER